Condiții moderne pentru pacienții Secției Chirurgie Nou-Născuți din cadrul Institutului Mamei și Copilului

Inaugurarea Secției de Chirurgie Nou-Născuți din cadrul Institutului Mamei și Copilului în data de 14 mai 2024! Această secție reprezintă un proiect esențial realizat datorită sprijinului generos al MAD-Aid, partenerilor și al donatorilor implicați.

La ceremonia de inaugurare, am avut onoarea să avem alături reprezentanți ai conducerii instituției, MAD-Aid, Ministerului Sănătății, Parlamentului RM, Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, donatori și colectivul secției. De asemenea, la eveniment a participat E.S. Fern Horine, ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în Republica Moldova.

Secția de Chirurgie Nou-Născuți este unică în Republica Moldova, fiind singura de acest gen de pe întreg teritoriul țării. Aici, anual, sunt efectuate peste 750 de intervenții chirurgicale și sunt tratați în mediu 2700 de copii. Proiectul a implicat lucrări care au durat 6 luni de zile și a depășit suma de puțin peste 5 milioane de lei. Finanțarea acestuia a fost posibilă prin organizarea de evenimente, parteneriate, granturi, donații unice și lunare.

Ne exprimăm recunoștința și aprecierea față de MAD-Aid, dna Victoria Dunford și toți cei implicați în acest proiect extraordinar. Contribuțiile și susținerea celor peste 365 de persoane fizice și juridice au fost fundamentale pentru realizarea acestui obiectiv.

Mulțumim tuturor pentru implicare și suport în crearea unei secții moderne atât de importante pentru sănătatea copiilor din Republica Moldova!

 

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.