Inaugurarea oficială a noului Bloc de Operație din cadrul Centrului Perinatal nivelul III a Institutului Mamei și Copilului

Astăzi, în ajunul Zilei Internaționale a Copilului, Centrul Perinatal nivelul III a Institutului Mamei și Copilului a marcat un moment important prin inaugurarea oficială a noului Bloc de Operație. Această realizare reprezintă punctul culminant al unui proiect ambițios de renovare capitală, finanțat generos din subsidiile Ministerul Sănătății al  Republicii Moldova.

Echipamentul performant de ultimă generație a fost posibil datorită sprijinului continuu al partenerilor noștri de la Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) Moldova. De asemenea, Organizația Salvați Copiii România a contribut la eforturile noastre prin achiziționarea de mobilier moale. Costul total al proiectului este de 16.2 milioane lei.

Blocul de Operație modernizat va servi mii de femei și copii în fiecare an. Anual, în aceste săli modernizate se efectuează aproximativ 2.800 de intervenții chirurgicale, dintre care peste 70% sunt intervenții de urgență. Acestea includ peste 1.800 operații cezariene, cca 1000 operații ginecologice și peste 370 intervenții endoscopice. De asemenea, începând cu luna februarie 2022, sunt oferite servicii medicale gratuite în această subdiviziune și pacientelor refugiate din Ucraina.

La evenimentul de inaugurare au participat personalități notorii din domeniul sănătății, reprezentanți ai organizațiilor partenere, Parlamentul Republicii Moldova:

  • Ala Nemerenco, Ministra Sănătății RM
  • Dr. Karina Nersesyan, Reprezentantă UNFPA în Republica Moldova
  • Gabriela Alexandrescu, Președintă Executivă “Salvați Copiii” România
  • Ana Racu, Deputată în Parlamentul RM
  • Sergiu Gladun, Directorul Institutului Mamei și Copilului

Această inaugurare reprezintă un pas important în îmbunătățirea serviciilor medicale pentru mame și copii și demonstrează angajamentul nostru față de sănătatea populației R. Moldova. Ne bucurăm să oferim un mediu modern și sigur pentru intervențiile chirurgicale esențiale, contribuind astfel la îmbunătățirea accesului la servicii medicale de înaltă calitate. Noile dotări vor permite facilitarea și optimizarea condițiilor de muncă pentru personalul medical, creșterea siguranței pacienților și reducerea riscurilor asociate intervențiilor chirurgicale. Astfel se va aduce o contribuție pozitivă la îmbunătățirea sănătății mamelor și copiilor din Republica Moldova și pacienților refugiați din Ucraina.

În numele echipei noastre, aducem cele mai sincere mulțumiri tuturor partenerilor pentru implicare și sprijin. Fără dedicația și generozitatea Dvs, acest proiect nu ar fi fost posibil.

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.