Astăzi, în incinta Institutului Mamei și Copilului a avut loc Seminarul de instruire cu genericul ”Normele și standardul de organizare a vizitelor de supraveghere la domiciliu a copilului sănătos 0-3 ani”.
La evenimentul la care au participat profesori și studenți ai Centrului Național de Medicină şi Farmacie "Raisa Pacalo" au fost abordate subiecte ce țin de Conceptul nou al Standardului de supraveghere la domiciliu a copilului sănătos de 0-3 ani de către Asistentul Medical de Familie, Principiile de bază în alimentaţia sănătoasă a copilului de vărstă fragedă, precum și alte teme de actualitate din domeniu.
Aceste întruniri au drept scop îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale, consolidarea relațiilor din cadrul sistemului de sănătate și alinierea serviciilor medicale oferite la standardele internaționale.