Anul 2020, a fost declarat ”Anul internațional al Asistenților medicali și Moașelor”.
Această inițiativă are drept scop recunoașterea activităților asistenților medicali și moașelor din întreaga lume și a pleda pentru investiții sporite în această forță de muncă, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, educație și dezvoltare profesională.
Cu această ocazie, la data de 12 februarie curent, în cadrul Institutului Mamei și Copilului o fost organizată o masă rotundă cu genericul ”Rolul agentului economic în formarea și dezvoltarea competențelor profesionale la viitorii specialiști medicali, cu studii postsecundare nonterțiare”.
Evenimentul a reunit împreună elevi, profesori, reprezentanți ai administrației Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, moașe, asistente medicale și reprezentanți ai conducerii IMC. Participanții au reiterat despre importanța promovării și susținerii profesiei de asistent medical și moașe, care sunt o verigă importantă a sistemului medical, dar și despre rolul angajatorilor în promovarea acestei profesii. Întâlnirea s-a încheiat cu un recital de muzică populară prezentat de Ansamblul etno-folcloric ”Romanița”.