Administrația și colectivul IMSP Institutul Mamei și Copilului își exprimă cu nespusă tristețe și durere, regretul profund față de trecerea în neființă a colegului nostru Boian Gavril, medic-chirurg proctolog, doctor habilitat în științe medicale, Șef Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”, USMF „Nicolae Testemițanu”, conferențiar cercetător, Laboratorul de corecție chirurgicală a viciilor congenitale la copii, fost Vicedirector al Centrului Național științifico-practic chirurgie pediatrică "Natalia Gheorghiu", Institutul Mamei și Copilului.
Un coleg deosebit și un medic desăvârșit ce și-a dedicat peste 40 de ani din viață pentru a menține și salva sănătatea a mii de copii din întreaga țară. Va rămâne mereu un exemplu de onestitate și profesionalism pentru mai multe generații de medici pe care i-a ghidat și instruit de-a lungul anilor.
În aceste clipe de tristețe și grea încercare, exprimăm sincerile noastre condoleanțe, familiei îndurerate, rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!