Proiectul “Renovarea parțială a Blocului Alimentar, parte esențială în asigurarea unei alimentații sigure a copiilor pe perioada pandemică” realizat în cadrul Institutului Mamei și Copilului cu suportul financiar al Ambasadei Republicii Polone la Chișinău.
În rezultatul concursului de proiecte investiționale organizat de către Ambasada Republicii Polone la Chișinău, dar și în rezultatul numeroaselor negocieri, la data de 01 iunie 2021 a avut loc semnarea oficială a Acordului de colaborare încheiat între Ambasada Republicii Polone la Chișinău, reprezentată de către șeful misiunii: Dl. Bartlomiej ZDANIUK, și IMSP Institutul Mamei și Copilului, reprezentată de către directorul instituției: Dl. Sergiu GLADUN, ce a oferit posibilitatea de a lansa inițiativa: ”Asistență pentru sistemul medical al țării– dezvoltarea infrastructurii IMSP IMC”.
Astfel, drept prim pas în procesul de dezvoltare a infrastructurii instituției medicale a devenit proiectul: ”Renovarea parțială a blocului alimentar, parte esențială în asigurarea unei alimentații sigure a copiilor pe perioada pandemică”. Lucrările de reabilitare a încăperilor Blocului Alimentar al IMSP IMC au demarat la data de 01.10.2021 și au fost finisate cu succes la finele lunii decembrie 2021, oferind astfel condiții de maxim confort, cu respectarea tuturor normelor sanitaro–epidemiologice în vederea asigurării unei alimentaţii sănătoase, raţionale, dar şi dietetice tuturor pacienţilor (mame gravide, lăuze și copii cu vîrsta cuprinsă între 0 și 18 ani) ai IMSP IMC. Coordonator al proiectului a fost desemnată dna Ana OGLINDA, conferențiar universitar, actualmente deputat în plenul Parlamentului Republicii Moldova, care a ghidat în totalitate întreg proces de realizare a inițiativei lansate. Costul proiectul este de 15 000,00 EURO, contribuția Ambasadei Republicii Polone fiind de 12 000,00 EURO.
De menționat faptul că IMSP Institutul Mamei și Copilului s–a bucurat de asistența financiară din partea Guvernului Republicii Polone, începînd cu anul 2008, fiind astfel realizate cu succes o serie de proiecte, inițiative și activități în valoare de 170 000,00 EURO, precum: ”Renovarea secţiei reanimare şi terapie intensivă pediatrică a ICŞDOSMşiC– verigă în micşorarea mortalităţii infantile în R. Moldova” (2008–2012); ”Renovarea secţiei reumatologie a ICŞDOSMşiC – un pas spre îmbunătățirea calității serviciului calității copilului cu maladii reumatice în R. Moldova” (2011–2013); etc. Toate proiectele au fost elaborate şi realizate cu succes de către dna Ana OGLINDA, spre beneficiul copiilor ce se tratează în cadrul IMSP IMC.
În acest context, Instituția Medico–Sanitară Publică Institutul Mamei și Copilului, din numele Directorului–dlui. Sergiu GLADUN, își exprimă recunoștința față de suportul acordat de către Ambasada Republicii Polone la Chișinău, și speră la o colaborare reciproc avantajoasă și pe viitor, în vederea asigurării și promovării sănătății mamei și copilului.