Nici o femeie din secolul XXI nu trebuie să se îmbolnăvească de cancer de col uterin

Cancerul de col uterin este unică maladie oncologică, care poate fi complet prevenită prin metode simple, dar foarte eficiente, cum sunt vaccinarea anti HPV și Screeningul de col uterin.

Cu acest mesaj de sensibilizare au venit astăzi, medicii rezidenți împreună cu medicii specialiști a Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin și Centrului de referință în colposcopie din cadrul Departamentului consultativ specializat integrat, Institutul Mamei și Copilului.

În cadrul unei activități de comunicare și informare destinate pacientelor și vizitatoarelor instituției, am distribuit pliante informative despre importanța vaccinării contra Virusului Papillomei Umane (HPV) în adolescență și a Screening-ul colului uterin (Testul Papanicolau) femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 ani odată la 3 ani.

Institutului Mamei și Copilului îi revine un rol important în implementarea programului național de prevenire a cancerului de col uterin.

Unitătea de Coordonare a Implementării Screening-ului de Col Uterin din cadrul instituției supraveghează și coordonează la nivel terțial procesul de prestare eficientă a serviciilor de screening de col uterin, creșterea capacităților prestatorilor medicali implicați în screening-ul de col uterin, asigurarea accesului liber a femeilor implicate în program.

Un pas important a reprezentat și instituirea în cadrul IMC în anul 2019 a Centrului de referință în Colposcopie, care servește baza clinico-științifică pentru diagnosticul și tratamentul a patologiilor precanceroase depistate în cadrul Screeningului de col uterin de către IMSP de AMP, precum și bază pentru instruire continuă în colposcopie, realizată de Catedra Obstetrică și Ginecologie nr.2, USMF „N.Testemițanu”.

Doar 5 minute, odată la 3 ani ne pot salva viața!

Suntem mereu la dispoziția Dvs! Împreună putem face mai multe!

 

 Copyright © 2025. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.