Odată cu demararea procesului de implementare al proiectului transfrontalier: ”The best chance of life for neonates –improving neonatal outcome in the Romania-Republic of Moldova border area”, reprezentanții IMSP Institutul Mamei și Copilului, în frunte cu Directorul–Dl. Sergiu GLADUN, la data de 22 noiembrie 2022, au întreprins I vizită de lucru- Steering Committee Meeting, în cadrul Spitalului Județean Vaslui (SJU Vaslui), România. La întrevederea organizată, delegația IMSP IMC, fiind în calitate de Beneficiar Lider al proiectului, a avut posibilitatea de a face cunoștință cu Directorul SJU Vaslui, Dna Ana-Smaranda RINDER, dar și cu membrii echipei de proiect al spitalului (Beneficiar 1 al proiectului).
În cadrul vizitei s–a discutat despre obiectivele și rezultatele proiectului, aspectele specifice ce urmează a fi respectate pentru a realiza cu succes proiectul, viitorii pași ce urmează a fi întreprinși spre o mai bună implementare a sarcinilor propuse. De asemenea, reprezentanții IMSP IMC au avut ocazia de a vizita secția obstetrică și ginecologie, sălile de naștere, dar și compartimentul prematuri al Spitalului Județean Vaslui, rămînînd plăcut surprinși de practicile de tratament al pacienților, precum și de echipamentele performante utilizate în prestarea serviciilor medicale de calitate.
La final, partenerii proiectului transfrontalier, IMSP Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Județean Vaslui, au decis, de comun acord, continuarea colaborării reciproc avantajoase, în vederea implementării cu succes a obiectivelor propuse.
De menționat faptul că proiectul: ”The best chance of life for neonates –improving neonatal outcome in the Romania-Republic of Moldova border area”, cu o valoare totală de 1, 635, 610, 40 EUR, este finanțat de către Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.