Ziua Mondială a Inimii 2023

Ziua Mondială a Inimii este marcată anual pe 29 septembrie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a populației cu privire la bolile cardiovasculare, inclusiv bolile de inimă, accidentul vascular cerebral și importanța prevenirii acestora. A fost fondată în anul 2000 la inițiativa Federației Mondiale a Inimii (FMI), iar în acest an se află la cea de-a 23 aniversare.

Sloganul din acest an pentru Ziua Mondială a Inimii este ,,Folosește🖤, cunoaște🖤 . 

La Institutul Mamei și Copilului, această zi importantă a fost marcată prin mai multe activități organizate de Secția Cardiologie în comun cu asistenta principală, asistentele superioare a Clinicii Pediatrie, studenții USMF „Nicolae Testemițanu și elevii Centrului de excelență în medicină și farmacie” Raisa Pacalo”.

Activitățile au inclus:

  • o sesiune de informare interactivă pentru pacienții din Secția Cardiologie a IMC.
  • o acțiune de măsurare a tensiunii arteriale pentru vizitatorii Clinicii Pediatrie.
  • un Flash Mob de informare a comunității asupra controlului și prevenirii bolilor cardiovasculare.
  • o Conferință Științifică dedicată acestei zile.

Împreună, ne-am propus să promovăm modul sănătos de viață și să sensibilizeze oamenii să-și schimbe comportamentul și să-și îmbunătățească sănătatea inimii.

Marcarea acestei zile ne oferă o șansă pentru oamenii din întreaga lume, să ia parte la cea mai mare intervenție din lume împotriva bolilor cardiovasculare. Făcând doar unele schimbări în viața ta, poți reduce riscul de maladii cardiovasculare. O inimă sănătoasă azi înseamnă speranțe și calitatea vieții foarte înaltă în viitor.

IMPLICAȚI-VĂ PE 29 SEPTEMBRIE ȘI FACEȚI DIFERENȚA; PENTRU SOCIETATE, PENTRU CEI DRAGI ȘI PENTRU VOI.

 

 Copyright © 2025. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.