Sesiune de informare în cadrul campaniei de sensibilizare ”Integritate pentru sănătate”.

Lucrătorii medicali și angajații Institutului Mamei și Copilului au participat la data de 21 martie curent, la o sesiune de informare organizată de Centrul Național Anticorupție, în cadrul campaniei de sensibilizare ”Integritate pentru sănătate”.

Această sesiune a fost menită să ofere o platformă de discuție și conștientizare asupra importanței integrității profesionale și instituționale în sectorul sănătății. Cu sprijinul reprezentantului din cadrul Centrului Național Anticorupție, participanții au explorat diverse aspecte ale acestui subiect, inclusiv gradul de vulnerabilitate la riscul de corupție și modalități eficiente de prevenire și combatere a acestuia.

Campania ”Integritate pentru sănătate” este realizată de Centrul Național Anticorupție, în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și cu suportul Crucea Roșie din Elveția și se desfășoară ca parte a proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”, implementat cu susținerea financiară a Guvernului Elveției.

 

 Copyright © 2025. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.