Sărbătorim Dedicația și Profesionalismul în Sănătate!

În fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie, ne unim pentru a celebra Ziua lucrătorului medical și a farmacistului în Republica Moldova. Este o zi specială, dedicată eroilor noștri nevăzuți care își dedică viața și profesia pentru a salva și îmbunătăți sănătatea oamenilor.

Astăzi, cu ocazia acestei zile semnificative, echipa noastră de la Institutul Mamei și Copilului a participat la un eveniment festiv, marcând această zi profesională cu bucurie și recunoștință.

Domnul Sergiu Gladun, Directorul IMC, a transmis un mesaj emoționant de felicitare întregului colectiv de lucrători medicali și farmaciști pentru devotamentul și pasiunea lor. De asemenea, Vicedirectorul medical IMC, domnul Iurie Carauș și Victor Șcarevnea, Președintele Comitetului Sindical IMC au adresat cuvinte calde de apreciere și gratitudine.

În semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru munca depusă, au fost înmânate diplome de onoare din partea IMC, Ministerului Sănătății din Republica Moldova și Sindicatelor “Sănătatea”.

În final, cei prezenți au avut parte de un recital muzical din partea interpretului de muzică populară Gabriel Nebunu, care a încântat audiența cu piese din repertoriul său.

Nu în ultimul rând, dorim să aducem sincere mulțumiri Preturii sec. Botanica, mun. Chișinău pentru gestul lor de atenție, oferind câte o floare fiecărui colaborator al Centrului Perinatal nivelul III.

Felicitări tuturor celor care contribuie zilnic la sănătatea și binele pacienților instituției!

 

 

 Copyright © 2025. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.