Institutul Mamei și Copilului va beneficia de lucrări esențiale de reabilitare termică în cadrul Proiectului de Eficiență Energetică în Republica Moldova, finanțat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI) și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Lucrările de eficiență energetică vor include:
Izolarea termică a pereților
Modernizarea sistemelor de iluminat cu tehnologie LED
Renovarea sistemelor de încălzire și ventilare
Instalarea panourilor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice.
Aceste investiții vor îmbunătăți confortul pacienților și al personalului medical, reducând în același timp consumul de energie și costurile operaționale
Astăzi, reprezentanții Unității de Implementare a Proiectelor în Energie, Institutului Mamei și Copilului și companiilor contractate au semnat acordul privind elaborarea documentației tehnice necesare reabilitării energetice a unor clădiri din cadrul instituției.
Un pas important pentru un sistem medical mai eficient și sustenabil!