Pe data de 3 mai a avut loc ședința de prezentare a raportului privind activitatea IMSP ”Institutul Mamei și Copilului” pentru anul 2017. La ședință au participat dnul Boris Gîlcă, secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, conducătorul instituției domnul Sergiu Gladun, vicedirectorii, șefii de secții clinice și subdiviziunilor paraclinice.
În cadrul ședinței s-au prezentat principalele obiective care au fost realizate pe parcursul anului trecut în activitatea economico-financiară, retribuirea muncii, activitatea departamentelor și laboratoarele științifice, secțiilor clinice, subdiviziunilor paraclinice și cele mai importante priorități stabilite pentru anul 2018.
Secretarul general de stat Boris Gîlcă a apreciat înalt rezultatele anului 2017 și a remarcat evoluțiile pozitive obținute în activitatea managerială, investițiile capitale și alte domenii vitale. De asemenea, au fost enunțate unele soluții pentru problemele existente în sistemul medical, rezolvarea cărora reprezintă o prioritate pentru minister.
În încheiere, directorul IMSP IMC a mulțumit celor prezenți pentru participarea la ședință, exprimând aprecierile sale pentru munca depusă de colectivul instituției, și pentru eforturile solide şi constante, depuse de autorităţi în sprijinirea activității IMSP ”Institutul Mamei și Copilului” în anul 2017.
{gallery}Ultimele_stiri/0-Anul-2018/mai/P-04-05-2018/gall{/gallery}