Concert de caritate

Pe 23 martie 2017, OA Salvați Viața invită la un concert caritabil de muzică clasică. Evenimentul este organizat sub patronajul Dnei Armine Khachatryan, cu susținerea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Partenerul General al evenimentului – compania Moldcell.

În fiecare an, până la 10 nou-născuți au nevoie de intervenții chirurgicale în scopul eliminării atreziei de esofag. În jur de 50 de copii, lăsați nesupravegheați, beau substanțe chimice periculoase și înghit diverse obiecte care duc la traumarea esofagului. Aproximativ la 65% dintre aceștia, cu timpul, apar complicații de grad divers, legate de subțierea esofagului. Secția de Endoscopie Pediatrică a Institutului Mamei și Copilului este pregătită să trateze astfel de maladii fără intervenții chirurgicale, dar aplicarea acestei metode necesită un echipament special. La moment, departamentul are urgentă nevoie de un endoscop video, costul căruia este de 235 000 lei.

În acest context, concertul de caritate din 23 martie este organizat în scopul colectării fondurilor pentru procurarea echipamentului necesar Institutului Mamei și Copilului. Programul concertului include operele celor mai renumiți compozitori, printre care: Rahmaninov, Bach, Paganini, Verdi etc., în interpretare instrumentală pian, vioară și vocală.

 

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.