Anastasia Lazariuc se implică în Campania Renaşte Moldova

    Anastasia Lazariuc a declarat că s-a alăturat campaniei cu toată dragostea şi speră ca tot mai multe persoane să se implice. 

„Faceţi ceva minunat, puneţi bază pe calitatea pe care trebuie să o aibă acest spital. Chiar dacă ţara noastră are probleme, şi mamele din Moldova merită să nască în condiţii cât mai bune. Ştiu că s-au mai făcut donaţii. Aşa că şi eu am venit cu o donaţie personală, simbolică, dar pe care o fac din toată inima, anume 10 000 lei.”

Directorul generalal Institutului Mamei şi Copilului, Ştefan Gaţcan, s-a arătat impresionat de gestul Anastasiei Lazariuc şi a reiterat obiectivul campaniei. „Ne propunem ca în cadrul campaniei Renaşte Moldova să acumulăm 1 milion de euro. Împreună cu oamenii de bună credinţă, ne propunem să renovăm această instituţie medicală şi să ridicăm la nivel înalt grija pentru mamă şi copil.”

Amintim că, anterior, mai multe vedete din Moldova şi din străinătate, inclusiv Tania Cergă, Cătălin Josan şi interpreta letonă Laima Vaikule, au făcut donaţii importante în cadrul campaniei Renaşte Moldova. Campania se bucură de sprijin din partea fundaţiei Edelweiss şi este susţinută de fondatorul acesteia, Vlad Plahotniuc, care a făcut cea mai mare donaţie de pînă acum.

Banii colectaţi pe parcursul unui an de zile vor fi folosiţi pentru lucrări de reparaţii, modernizare şi achiziţionarea de aparatură medicală pentru pacienţii Institutului Mamei şi Copilului. Pe parcursul acestui an vor avea loc şase etape de modernizare la Institutul Mamei şi Copilului, pe măsură ce vor fi colectaţi banii necesari.

 

 

 

 Copyright © 2024. IMSP Institutul Mamei și Copilului. Toate drepturile sunt rezervate.